De parcă ai păşi pe lacrimi, aşa calci marea…
De parcă am plâns până Ţi-am atins talpa suişă.
Ca atunci când se-ndrepta spre cruce-nserarea,
Pieptişă

Orice tablou aş face eu peste cedrii Libanului,
Dacă nu plouă, degeaba aştept să răsară frunziş.
Doamne, învaţă-mă-n inimă cu adâncimile harului
De care murişi.

Apoi învaţă-mă-n privire cu oştile de îngeri dimprejur
Cum îl înveţi cu învierea pe orice ne-nviat ce Ţi se-nchină.
Ca de o pavăză în flăcări dă-mi contur
De o lumină.

Aşa e cu învierea, îmi spui, e ca atunci când poţi tresări
De câtă rază a picurat pe trandafirul Sharonului.
Ca şi când nu mai poate nimeni fugi
De la picioarele Tronului.