***

din bucătărie până-n inima ta tot un dor

cum se apleacă plopii afară frigul când e

capătul oricărei înţelegeri despre real

şi începi să tălmăceşti cănile

pe limba ceaiului de pădure

şi nu scapi de dor nici dacă bei cerbi

cu luminiş cu tot nici dacă bei raze

tragi de Dumnezeu cu milă de parcă ai fi tu însuţi

ca să nu I SE facă dor şi Lui spui

cu tocătorul de speranţă în dinţi

acum când ţii morţiş la libertatea ta ca un cal

ca un catâr fără pricepere la internetul tău

de parcă

perna pe care ai dormit azi noapte e udă toată

iar lacrimile schiloade nu te mai ştiu

fă-ţi un capăt de drum din sfatul bătrânului scrin

un căpătâi de speranţă din culorile ploii

şi citeşte ce a scris Dumnezeu clocotind fântâni

pline de dor pline de bucătării în care porţi

crucea aceea mică de croit căi