La umbra Ta vin codrii să-şi odihnească frunza
de verdele văratec ce-n ele s-a-ncrustat
şi cerul nopţii, mândru-şi adăposteşte spuza
de stele obosite de-atâta licăr ‘nalt.
La umbra Ta se naşte şi piere-ntre albastruri
nimicul niciodatei din care toate curg
cu grijă însăilate, ca haina pe sub nasturi.
Sub umbra Ta e ziuă şi-n umbra Ta-i amurg.
La umbra Ta, Părinte, cresc negri chiparoşii,
şi albă, neaua lumii se-aşterne peste ei
cum dimineaţa vine din zorii trişti şi roşii,
peste bărbaţii zilei, peste-ale ei femei.
La umbra Ta, cu grijă, un pas mai fac şi tremur.
Sfânt, fanionul păcii e-un alb însemn ce sus,
oh, cât mai sus ridicu-l, cu frică şi cutremur,
cum ridicatu-şi crucea spre ceruri pe Isus.
Eva
September 8th, 2009
ar fi timpul să mai scrii câte ceva…
Raul
October 19th, 2009
Poezie frumoasa care cuprinde tot dorul pe care il avem de Domnul Isus.
ion buciuman
November 15th, 2009
M-aș bucura să putem relega prietenia!
Dă-mi un semna de viață. Am atâtea să-ți spun!
ion.