Un prieten mi-a dăruit un domeniu pe net. M-am întrebat timp de câteva zile, ce să fac cu el? Nu aveam blogul? Ei, dar un domeniu e mai interesant, veţi spune. Degeaba e interesant, dacă nu ştiu ce să fac cu el. Apoi, nici pe blogul cel vechi n-am prea activat, în ultima vreme. Starea sănătăţii, tratamentul cu interferon, ruptura de menisc, recăsătorirea, pregătirea finală a celor două cărţi care urmează să apară anul acesta,  toate m-au cam dat peste cap.

Mă ţin cu toţi dinţii inimii de credinţa că Dumnezeu controlează toate astea. Nu mai pot merge aproape deloc, iar febra aproape permanentă mă anulează… Nu ştie Dumnezeu totul? Tare aş vrea să reactivez grupul Cuvinte la schimb, pe care l-am lăsat de tânjeală acum câţiva ani, când a divorţat fosta soţie (e şi asta o problemă, cum e cu divorţul la pocăiţi!?)… Tare aş vrea să călătoresc să-mi lansez cărţile şi să le valorific, aşa cum făceam mai înainte… Dar nu mai pot. E foarte greu, chiar dacă Sorina, soţia mea, mă ajută cât poate. Recenta deplasare la Arad mi-a arătat asta.

Iar mie îmi trebuie domeniu pe net! Mai bine îmi dăruia… un loc la cimitir! Ce-i drept, ăla e mult mai scump! Dar cum spuneam, cred cu toată fiinţa mea că Dumnezeu controlează toate aceste lucruri. Şi că singura scăpare a noastră e iubirea. Iubirea care e El, în iubirea care suntem noi.

***
adică Dumnezeu trage văluri de aur peste leviatanii durerii
ca să nu mai ştim marea ca să nu îi mai ştim adâncimea
ca să-i silabisim fiecare apus fiindcă odată şi-odată
culorile vor fi spuse de tot vor fi pronunţate
pe-de-rostul unei mari mântuiri pregătite
undeva în coclaurii istoriei plină de leviatani

trage-mă spre Tine Doamne bun cu un arcan
care se cheamă balena cea mare care se cheamă an