***
dimineţile iar şi iar
prind orele lor în ţinte de staniol
obedienta zăpuşeală împinge soarele invalid
în căruciorul lui traversează seninul
şi flori se deschid ca să moară spre prânz
într-o zi ca oricare alta care nu promite nimănui moartea
dar o presupune cum presupune privighetoarea cuib

doar dimineaţa asta mai încearcă o boare
ca o transpiraţie discretă a învierii
care nu e o întâmplare fiindcă îl ia
pe om de toate certitudinile şi dă cu el de cer
de nu i se mai văd nelegiuirile ei aşa dimineaţă
aş mai răcori-o niţel zice Domnul
suflând Duhul Său înspre soarele invalid